Transport Worms Timisoara

Info Adi Trans: +40726061919 intre orele 8:00 si 23:00

Transport persoane Romania Austria. Transport persoane Romania Germania. Transport persoane Romania Olanda si Belgia. Adi Trans are 40 de puncte de imbarcare in toata Romania si dispune de o flota de 18 microbuze moderne, toate fiind dotate cu aer conditionat si scaun individual asigurand cu confort sporit calatorilor nostri. Compania noastra efectueaza transport de persoane international de la adresa la adresa in cele mai bune conditii intr-un timp cat mai scurt avand 2 soferi permanent la bordul masini care sunt tot timpul pregatiti sa va ajute sau sa va raspunda la intrebari pe durata calatoriei.

Flota noastra este compusa din microbuze fabricatie 2017 de 7 locuri, asigurand spatiu si confort suficient pentru pasageri si bagaje. Adi Trans nu efectueaza transport cu remorca sau slep ci doar transport international de persoane.

Toti pasagerii au inclus in pretul biletului 2 bagaje sau max 40 kg iar ce depaseste va fi taxat suplimentar. Rezervarile se vor face cu minim 3 zile inaintea calatoriei. Este obligatorie prezentarea la locul imbarcarii cu o jumatate de ora mai devreme fata de ora din grafic.

Grupurile de persoane care calatoresc pe traseul Worms – Timisoara beneficiaza de reduceri importante, copiii intre  2 si 10 ani au 20 % reducere din pretul biletului intreg, iar la 8 calatorii efectuate  cu noi, cea dea 9 este gratuita.

Transport persoane Worms – Timisoara cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Transport persoane Timisoara – Worms cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane Worms – Timisoara cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane Timisoara – Worms cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Informatii si rezervari:
Oras: Worms
mobil/fix:  +40726061919
email: contact@aditrans.ro

Timișoara are o istorie îndelungată care începe cu antice așezări umane pe actuala vatră a orașului și mai apoi cu apariția primei cetăți fortificate, în jurul secolului al XII-lea. Cetatea a trecut prin diferite stăpâniri care i-au marcat profund cursul dezvoltării. A început să se dezvolte sub stăpânirea ungară a lui Carol Robert de Anjou, în secolul al XIV-lea, devenind pentru scurt timp și capitală a regatului ungar. Cetatea a fost apoi cucerită de otomani, în 1552 și pentru aproape două secole a devenit un important bastion militar turcesc. În 1716 cetatea e cucerită de Imperiul Habsburgic și începe reconstrucția și dezvoltarea orașului drept capitală a Banatului. Colonizarea Banatului face din Timișoara un centru multicultural și multiconfesional. Construcția canalului navigabil Bega dă avânt dezvoltării economice și a comerțului. Orașul cunoaște o perioadă de înflorire fără precedent, ajungând să primească numele de „Mica Vienă” ca recunoaștere a importanței și frumuseții lui. În 1919 cea mai mare parte a a Banatului istoric se unește cu România, iar în Timișoara se instaurează pentru prima dată administrația română. Ocupația sovietică de după Al Doilea Război Mondial marchează începutul perioadei comuniste, perioadă care ia sfârșit în 1989 odată cu revoluția anticomunistă: revoluție pornită tocmai din orașul de pe Bega.[necesită citare]

Primele urme umane existente pe teritoriul de astăzi al Timișoarei datează din neolitic, mai bine de 10.000 de ani în urmă. Poziția geografică a vetrei pe care s-a dezvoltat orașul Timișoara, în centrul unei zone delimitate de trei artere importante de circulație , fertilitatea câmpiei bănățene, luncile și mlaștinile întinse din preajmă au oferit încă din vechime condiții favorabile de hrană și viețuire a oamenilor.

În cartierul Fratelia au fost descoperite vase ceramice aparținând culturii Vinča, iar în altă locație, un complex de locuințe și ceramică. De asemenea, au fost descoperite obiecte aparținând acestei perioade în cartierele Cetate, Mehala și la Pădurea Verde.

Referitor la perioada bronzului, cea mai relevantă descoperire este o necropolă de incinerație în cartierul Fratelia, unde arheologii au scos la lumină 300 de morminte și 600 de vase. Această necropolă susține ipoteza că aici exista o așezare stabilă. Au mai fost descoperite urme din epoca bronzului și în siturile din cartierele Fabric și Mehala.

Epoca fierului, legată de înflorirea civilizației geto-dace, este și ea reprezentată. Au fost descoperite ceramică, monede romane din aur și bronz, precum și un cuțit la Pădurea Verde. Din perioada romană au fost descoperite monede, fibule și un vârf de lance în cartierele 1 Mai și Mehala. În vatra orașului este atestată o continuitate și după retragerea aureliană. În cartierul Freidorf au fost găsite fragmente de râșniță, semințe carbonizate, gropi de aprovizionare, toate datând din secolele III–IV și care atestă practicarea agriculturii și creșterea animalelor, iar resturile de vânat indică practicarea vânătorii. De asemenea, în situl de la Cioreni s-a descoperit ceramică autohtonă, dar și romană aparținând secolelor II–IV, iar locuirea așezării se prelungește până în secolele VIII–IX. Tot în acestă așezare a fost identificată o necropolă aparținând feudalismului timpuriu din care s-au cercetat 50 de morminte. Este vorba de același lucru și în cazul cercetărilor de la Dumbrăvița, unde materialul ceramic și celelalte obiecte descoperite au dus la concluzia existenței unei așezări daco-romane datând din secolele II–III.[necesită citare]

Se presupune că în secolul al IX-lea, cneazul Glad domnea peste aceste locuri. El a acceptat suveranitatea ungară. Totuși, până acum nu a fost descoperit niciun document care să dateze din acea perioadă. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști fie în 1212, fie în 1266. În această perioadă, cetatea ocupa o suprafață dreptunghiulară, iar fortificația consta dintr-un val de pământ cu palisadă care era apărată din trei părți de brațe de apă, iar pe a patra latură de un canal. Așezarea care a evoluat în această zonă nu dobândise până atunci o importanță politică, economică, socială sau religioasă, pentru că rolul dominant în zonă, în plan politic și spiritual, îl avea Cenadul. În 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. În momentul atestării sale, acesta făcea parte din comitatul Timiș, o unitate administrativ-teritorială a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat, cu centrul administrativ în Urbs Morisena fusese cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 și încorporat regatului ungar.[necesită citare]

Fiind așezată într-un punct strategic, de unde putea fi controlată o mare parte a Câmpiei Banatului, atât Timișoara cât și funcția de comite de Timiș au devenit din ce în ce mai importante. Timișoara a primit un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou care în urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea unui palat regal, pe locul unde este acum Castelul Huniade, iar în timpul anarhiei feudale acesta chiar și-a mutat capitala la Timișoara. Stabilirea curții regale în acest loc a determinat o creștere demografică a așezării, dar importanța ei a devenit și comercială și politică. Timișoara a devenit capitala regatului ungar pentru o perioadă de opt ani, între 1316 și 1323. Carol Robert de Anjou a mai revenit la Timișoara în 1330 când a pornit de aici împotriva lui Basarab I, domnul Țării Românești. Palatul regal a fost ridicat cu meșteri italieni și era organizat în jurul unei curți dreptunghiulare având un corp principal care era prevăzut și cu un donjon sau un turn.[necesită citare]

Timișoara a jucat un rol important și în lupta cu noua amenințare de la sud: turcii otomani. În 1394 turcii conduși de Baiazid au trecut pe lângă Becicherecu Mare și Timișoara în drumul lor spre Țara Românească, unde au fost înfrânți de către voievodul muntean Mircea cel Bătrân în bătălia de la Rovine. Timișoara a servit din nou ca punct de concentrare al forțelor armate creștine odată cu numirea lui Ioan de Hunedoara în anul 1440 drept comite de Timiș. Acesta, între 1441 și 1456 și-a mutat reședința în Timișoara și a dispus edificarea unui nou castel, cu ajutorul unui arhitect italian, pe ruinele vechiului palat-castel regal, grav avariat de un cutremur.[1] Ioan este cunoscut pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creștinătății. Cetatea va rămâne în posesia Corvineștilor până în 1490. După moartea lui Ladislau al V-lea, regele Ungariei, în 1458 Matei Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, este ales suveran al Ungariei. Acesta este considerat de către istoriografia maghiară drept unul dintre cei mai mari regi din istoria Ungariei. Odată cu extinderea teritorială a Imperiului Otoman în această parte a Europei, Timișoara, prin poziția sa și prin forța garnizoanei sale, a devenit cheia unui întreg sistem defensiv ce asigura partea sud-estică a Ungariei. Din această cauză încercările de cucerire ale turcilor au devenit din ce în ce mai insistente. Astfel, tentative de cucerire a cetății au loc în anii 1462 și 1467, dar aceste expediții au eșuat. În 1478 Matei Corvin numește în funcția de comite de Timiș pe Paul Chinezu.[necesită citare]

Un episod deosebit din istoria Timișoarei îl reprezintă asediul cetății de către oastea țăranilor răsculați condusă de Gheorghe Doja. Războiul țărănesc a pornit din Transilvania, după ce Gheorghe Doja a fost numit comandant al cruciadei antiotomane, inițiate de Papa Leon al X-lea. Acesta promisese iobagilor participanți la cruciadă eliberarea, însă cum războiul nu a mai avut loc, nemulțumirea maselor oprimate a dus la transformarea revoltei într-o răscoală. Armatele răsculate, formate din iobagi români și unguri au înfrânt mai întâi nobilimea condusă de comitele Ștefan Báthory și episcopul Nicolae Csáki, dar au fost înfrânte lângă Timișoara de comitele Ioan Zápolya. Gheorghe Doja a încercat să schimbe albia Begăi pentru a se putea apropia mai ușor de cetate, dar nu a avut pentru asta suficient timp înainte de sosirea lui Ioan Zápolya și a fost înfrânt. Se spune că locul unde Doja a suferit o cumplită moarte, fiind pus pe un scaun din fier înroșit și ars de viu, este marcat de statuia Sfintei Marii din piața cu același nume a cartierului Elisabetin. Totuși, ultimele ipoteze susțin că torturarea lui Doja a avut loc chiar lângă castel, de unde nobilii au putut urmări macabrul spectacol. Deci este mult mai probabil ca locul execuției să fie undeva în fața Hotelului Central de lângă Muzeul Banatului.[necesită citare]

După moartea lui Ioan Zápolya, Transilvania și Banatul, împreună cu Timișoara, au ajuns sub stăpânirea habsburgilor. După un asediu eșuat în anul 1551, turcii s-au regrupat și s-au întors cu o nouă strategie. La 22 aprilie 1552, o armată de 160.000 de oameni sub comanda lui Ahmed Pașa a plecat de la Adrianopol, iar peste două luni a ajuns în fața Timișoarei, înconjurând-o în două zile. Au construit poduri peste râu, iar mlaștinile au fost acoperite cu lemn și scânduri. Luptele au continuat 25 de zile, iar cei 160.000 de turci au atacat cetatea apărată de numai câteva mii de creștini. Lovitura de grație a fost distrugerea Turnului de Apă care făcea legătura între oraș și castel. Așadar, comitele Ștefan Losonci nu a mai avut altă soluție decât să negocieze predarea cetății și a reușit să obțină promisiunea ca trupele creștine decimate și civilii din oraș vor putea trece cu tot avutul lor, lăsând cetatea în mâna turcilor. Astfel, la 30 iulie 1552, soldații, civilii și răniții ies din cetate încrezători în vorbele pașei, însă acesta își încalcă jurământul. Rănit grav, Ștefan Losonci, comandantul garnizoanei, este adus în fața lui Ahmed Pașa și decapitat. Orașul este apoi prădat, devastat, bisericile creștine sunt transformate în geamii musulmane, iar clopotele distruse.[2]

Transformarea Timișoarei în capitală de vilaiet otoman, sub conducerea unui vali sau beilerbei , a schimbat mult orașul, în primul rând în ceea ce privește compoziția etnică. Musulmanii privilegiați au venit aici. Pe lângă agricultură s-a dezvoltat mult și comerțul. În această perioadă, o parte din Banat era organizată de către turci ca vilaiet. Aceasta cuprindea șase sangeacuri: Timișoara, Cenad, Lipova, Jula, Moldova Veche și Orșova, dar reședința vilaietului a rămas la Timișoara, care avea atunci același statut cu Buda și Belgrad, unde conducea un supus direct al sultanului, un beilerbei. Orașul a fost împărțit în patru districte, iar suburbiile în 10 mahalale. Casele au fost construite din lut și acoperite cu țigle din lemn, străzile fiind pavate cu lemn. Apa folosită pentru spălat și băut provenea din râul Bega , dar tot aici se aruncau și gunoaiele. Orașul avea un caracter policentrat, din cauza condițiilor geografice . Din necesități de ordin militar a fost nevoie ca fiecare cartier să fie fortificat. Fortificațiile, în afară de castel, au fost realizate din lemn și pământ.