Transport Timișoara Nordenham

Info Adi Trans: +40726061919 intre orele 8:00 si 23:00

Transport persoane Romania Austria. Transport persoane Romania Germania. Transport persoane Romania Olanda si Belgia. Adi Trans are 40 de puncte de imbarcare in toata Romania si dispune de o flota de 18 microbuze moderne, toate fiind dotate cu aer conditionat si scaun individual asigurand cu confort sporit calatorilor nostri. Compania noastra efectueaza transport de persoane international de la adresa la adresa in cele mai bune conditii intr-un timp cat mai scurt avand 2 soferi permanent la bordul masini care sunt tot timpul pregatiti sa va ajute sau sa va raspunda la intrebari pe durata calatoriei.

Flota noastra este compusa din microbuze fabricatie 2017 de 7 locuri, asigurand spatiu si confort suficient pentru pasageri si bagaje. Adi Trans nu efectueaza transport cu remorca sau slep ci doar transport international de persoane.

Toti pasagerii au inclus in pretul biletului 2 bagaje sau max 40 kg iar ce depaseste va fi taxat suplimentar. Rezervarile se vor face cu minim 3 zile inaintea calatoriei. Este obligatorie prezentarea la locul imbarcarii cu o jumatate de ora mai devreme fata de ora din grafic.

Grupurile de persoane care calatoresc pe traseul Timișoara – Nordenham beneficiaza de reduceri importante, copiii intre  2 si 10 ani au 20 % reducere din pretul biletului intreg, iar la 8 calatorii efectuate  cu noi, cea dea 9 este gratuita.

Transport persoane Timișoara – Nordenham cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Transport persoane Nordenham – Timișoara cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane Timișoara – Nordenham cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane Nordenham – Timișoara cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Informatii si rezervari:
Oras: Timișoara
mobil/fix:  +40726061919
email: contact@aditrans.ro

Probabil în secolul al VII-lea/6 secolul î.Hr. Prima așezare a avut loc în zona orașului de astăzi Nordenham în secolul I î.Hr. Cu toate acestea, furtunile au dus la abandonarea așezărilor. Probabil din secolul I î.Hr. În secolul al IV-lea î.Hr., au fost găsite din nou așezări de pe Wurten, cum ar fi în districtul Einswarden de astăzi, unde săpatul a trebuit să fie efectuat în circumstanțe nefavorabile în 1938.[1]

Cartierul Blexen este unul dintre cele mai vechi locuri din Butjadingen și Wesermarsch. A fost menționat pentru prima dată în documente în 789, cu ocazia morții episcopului Willehad. Biserica Sf. Hippolit din Blex a devenit o biserică de pelerinaj în următoarele câteva secole. Ca urmare a reformei administrative din Oldenburg din 1933, Blexen și-a pierdut independența și a fost adăugată zonei urbane Nordenham.

În Evul Mediu, zona urbană de astăzi aparținea municipalității autonome frisoane Rüstringen, terra Rustringie. La acea vreme, „frizienii liberi” susțineau că niciun stăpân nu era mai presus de ei decât împăratul. Pe plan extern, comunitățile de stat erau reprezentate de Redjeven.[2] În iunie 1220, 16 reprezentanți din Rüstringen au semnat un contract cu orașul Bremen pentru a crește securitatea juridică și a reglementa comerțul. Printre aceștia se numără și Boyco de Haventhorpe, Everardus de Esmundeshem și Thancte de Blekence.[3]

Începând din secolul al XIV-lea, în Rüstringen, ca și în restul Frisiei, un șef a fost pus în fruntea comunitatea regională. În 1395, frații Vtalien au căutat refugiu la șefii frizii și, în calitate de pirați, au perturbat rutele comerciale de-a lungul coastei Mării Nordului. Orașul Bremen a încercat așadar să asigure mai multă securitate prin înființarea de baze de-a lungul Weser, iar Blexen a devenit una dintre aceste baze. Diferiți șefi Blex și Stadland au lucrat cu comercianții din Bremen pentru a proteja traficul de transport maritim de la gura Weser de piraterie.

În 1404, locuitorii din Bremen au construit o fortificație, Vredeborch, lângă satul Atens. De aici au plecat la război împotriva locuitorilor rebeli din Butjadingen și Stadland. În acest moment, partea de nord a Wesermarsch era încă o insulă și era separată de continent de Heete. Abia în jurul anului 1450, heete a fost diguri. Restaurantul Friedeburg deținut de „fondatorul orașului” Wilhelm Müller a fost demolat în 1956/57. Aici se spune că ar fi fost și fostul Vredeborch.

Prezența Bremerilor a provocat, pe de o parte, neîncredere din partea conților Oldenburg, care ei înșiși doreau să-și extindă puterea asupra Butjadingen și, pe de altă parte, au provocat conflicte cu cealaltă parte. Șefii din Butjadingen, care au declarat vâlvă împotriva Bremenului. În cursul acestor conflicte, fiii șefului Stadland Dide Lubben, Dude și Gerold, s-au întors și ei împotriva Bremenului. În 1418, au atacat Friedeburg împreună cu alți aproximativ 50 de oameni. Atacul a eșuat și cei doi Lubben au fost executați la Bremen. Potrivit legendei, fratele mai mic Gerold a luat capul tăiat al fratelui său Dude și l-a sărutat. Datorită acestui gest frățesc, consiliul din Bremen i-a oferit lui Gerold libertate dacă se căsătorește cu fiica unui cetățean. Cu toate acestea, Gerold a refuzat acest lucru, spunând că preferă să-și cumpere libertatea. Acest lucru a fost respins de consiliul de la Bremen și a fost, de asemenea, executat.[4] Scena execuției a fost reamenajată în 1894 într-o frescă a pictorului Hugo Zieger sub titlul Sărutul frateresc ca simbol al voinței frisoanei de libertate. Fresca este acum expusă în Muzeul Nordenham. În 1419, Bremen a încercat în cele din urmă să-i învingă pe șefii Butjading rămași, Egge Herings von Blexen și Lubbe Sibets von Burhave, care foloseau biserica locală ca fortificații. Amandoi au fost batuti. În 1424, șefii din Frisia de Est Ocko II tom Brok și Focko Ukena von Leer au venit în ajutorul căpitanilor Butjadinger și Stadlander – din solidaritatea frisiei și pentru a se răzbuna pentru execuția fiilor Lubben.[5] Cu toate acestea, la 29 iulie 1424 s-a ajuns la un compromis: oamenii din Bremen, ca și șefii din Frisia de Est, au renunțat la controlul asupra Butjadingen. Cu toate acestea, șefii nu s-au întors; constituția Redjeven, reintrodusă de locuitorii din Bremen în 1419, a rămas în vigoare până când a fost cucerită de Oldenburgers.

Spre sfârșitul secolului al XV-lea, Butjadingen a intrat sub influența contelui Edzard I al Frisiei de Est. Ca parte a Feudului Saxon, ducii de Braunschweig-Lüneburg uniți și contele de Oldenburg l-au atacat pe Edzard și în ianuarie 1514 Butjadingen a fost cucerit de ei. Oldenburg a primit inițial Stadland cu Esenshamm și Abbehausen ca Allodium, în 1517 contele Johann V de Oldenburg a trebuit să ia zona ca feud de la Ducele Heinrich cel Tânăr de Braunschweig-Wolfenbüttel. Butjadingen a fost împărțit între ducii Guelph.[6] Un centru de putere din Guelph trebuia probabil construit în Blexen pentru a colecta taxe vamale pentru prinți și pentru a administra Butjadingen. Dar după o revoltă eșuată a fermierilor Butjadinger în 1515, ducii Guelph și-au vândut treptat proprietățile contelui Oldenburg, astfel încât în ​​1523 Butjadingen a devenit în sfârșit parte din Oldenburg. Contele și-a exercitat suveranitatea asupra castelului nou creat din Ovelgönne.

Scurta istorie a mănăstirii carmelite din Atens a început în 1505, care probabil se afla pe locul bisericii de astăzi Atens. Priorul mănăstirii carmeliților din Appingen, lângă Greetsiel și confident al lui Edzard I, Johannes Kruse, a încercat să înființeze o mănăstire de carmeliți în Atens. În 1513 noua mănăstire a fost primită în ordinul carmeliților. Johannes Kruse a rămas priorul mănăstirii Atens cu întreruperi până în 1528, urmașul său fiind Petrus de Monte. Dar încă din 1530, Reforma pare să fi găsit un ecou în mănăstire, deoarece Ordinul Carmelitilor a raportat-o ​​ca fiind pustie.[7]

După ce contele Oldenburg a câștigat controlul asupra Butjadingen, au fost investite sume imense în dezvoltarea mlaștinilor. Au fost promovate diguri și construcția de anexe pentru extinderea economică a Butjadingen.[8] Cu toate acestea, mai ales sub contele Anton al V-lea, au existat conflicte repetate cu fermierii încrezători – și până atunci autoguvernați – din Butjadingen, care nu erau familiarizați cu administrația suverană și cu normele sale legale. Fermierii care rezistau erau uneori închiși sau expulzați de pe proprietatea lor. Numai sub succesorul lui Anton, Ioan al VII-lea, conflictele s-au potolit.

Din 1667 până în 1773, Butjadingen a fost administrată ca parte a comitatului Oldenburg de către Regatul Danemarcei, deoarece contele Anton Günther murise fără moștenitori direcți. După dezvoltarea economică de către Oldenburgers, regiunea era acum destul de neglijată de danezi.

Inundația de Crăciun din 1717 a făcut 800 de victime în cele patru parohii Abbehausen, Atens, Blexen și Esenshamm. Parohia Blexen a pierdut 20%, iar Abbehausen a pierdut chiar 30% din locuitorii săi.[9] În 1774, Butjadingen a devenit parte a Ducatului de Oldenburg, care a intrat în posesia liniei mai tinere Oldenburg Holstein-Gottorp. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, administrația și sistemul de diguri au fost modernizate, iar Butjadingen și-a revenit din criza economică.