Transport Târgu Frumos Neuhaus am Rennweg

Info Adi Trans: +40726061919 intre orele 8:00 si 23:00

Transport persoane Romania Austria. Transport persoane Romania Germania. Transport persoane Romania Olanda si Belgia. Adi Trans are 40 de puncte de imbarcare in toata Romania si dispune de o flota de 18 microbuze moderne, toate fiind dotate cu aer conditionat si scaun individual asigurand cu confort sporit calatorilor nostri. Compania noastra efectueaza transport de persoane international de la adresa la adresa in cele mai bune conditii intr-un timp cat mai scurt avand 2 soferi permanent la bordul masini care sunt tot timpul pregatiti sa va ajute sau sa va raspunda la intrebari pe durata calatoriei.

Flota noastra este compusa din microbuze fabricatie 2017 de 7 locuri, asigurand spatiu si confort suficient pentru pasageri si bagaje. Adi Trans nu efectueaza transport cu remorca sau slep ci doar transport international de persoane.

Toti pasagerii au inclus in pretul biletului 2 bagaje sau max 40 kg iar ce depaseste va fi taxat suplimentar. Rezervarile se vor face cu minim 3 zile inaintea calatoriei. Este obligatorie prezentarea la locul imbarcarii cu o jumatate de ora mai devreme fata de ora din grafic.

Grupurile de persoane care calatoresc pe traseul Târgu Frumos – Neuhaus am Rennweg beneficiaza de reduceri importante, copiii intre  2 si 10 ani au 20 % reducere din pretul biletului intreg, iar la 8 calatorii efectuate  cu noi, cea dea 9 este gratuita.

Transport persoane Târgu Frumos – Neuhaus am Rennweg cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Transport persoane Neuhaus am Rennweg – Târgu Frumos cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane Târgu Frumos – Neuhaus am Rennweg cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane Neuhaus am Rennweg – Târgu Frumos cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Informatii si rezervari:
Oras: Târgu Frumos
mobil/fix:  +40726061919
email: contact@aditrans.ro

Zona Neuhaus a apărut pentru prima dată în 1366, când un arbore de graniță „Schmalenbuche” și o cabană de vânătoare învecinată „Vogelherd” au fost menționate într-un registru oficial Schwarzburg. În acest moment, vechea potecă de creastă mergea de-a lungul Rennsteig între pădurile încă originale.

Construirea unui grajd sălbatic în 1571 a stabilit creșterea cailor. În urma arderii cărbunelui și a înființării primelor fabrici de sticlă au fost create pajiștile forestiere necesare și terenurile de pânză. Aceste zone nu erau potrivite pentru agricultură, deoarece culturile nu se puteau maturiza.[1] Între 1668 și 1673, contele Albrecht Anton von Schwarzburg-Rudolstadt a construit cabana de vânătoare „Neues Haus” împreună cu o mică biserică în stil baroc. Cocoșul de munte și cerbul roșu erau încă vânate în mod obișnuit în acest moment. Creșterea cailor s-a extins și a devenit herghelia de conte. Lângă conac a fost construită o arenă de călărie pentru antrenamentul cailor și demonstrarea exercițiilor de călărie.[1]

În 1607, așezarea sticlei Schmalenbuche a fost fondată prin acordarea unei concesiuni pentru construirea unei fabrici de sticlă nu departe de complexul contelui. Maestrul de sticlă Lauscha Christoph Müller, pe care contele conducător de Schwarzburg-Rudolstadt Albrecht al VII-lea l-a întemnițat cu aproximativ 15 ani mai devreme în circumstanțe care sunt acum necunoscute, l-a achiziționat împreună cu fiii săi Stephan și Hans la 15 iunie 1607 de la fiul său, contele Karl Günther. von Schwarzburg-Rudolstadt, 115 acri de pădure. Au construit sticlăria, trei case, un șopron și o moară de ștampilă și astfel au fondat orașul Schmalenbuche.[2] 1607 este anul oficial de fondare a comunității.

În 1732, orașul Igelshieb a apărut dintr-una dintre așezările împrăștiate de cărbuni, despre care se spune că ar fi apărut după un incendiu de pădure în 1624. La momentul creării sale, locul aparținea Ducatului de Saxa-Coburg și a devenit parte a Saxe-Meiningen în 1735. Maeștrii de sticlă Stephan și Johann Greiner din Lauscha au construit fabrica de sticlă Glücksthal în 1736 pe un teren îndepărtat Saxonia-Meiningen, la sud de Rennsteig, mai aproape de așezarea de la Schwarzburg Neuer Haus, pe partea de nord a Rennsteig. Igelshieb și Glücksthal erau parohii în Lauscha. În 1740, Igelshieb era parohie la Neuhaus, iar în 1841 din nou la Lauscha. În 1840 Igelshieb a primit o școală. Înainte de asta, copiii erau antrenați conform lui Schmalenbuche. În 1850 Igelshieb avea 2 clădiri principale, 50 de case și 376 de locuitori. Locația nefavorabilă din punct de vedere climatic nu a oferit nicio oportunitate agriculturii aici; locuitorii erau fermieri de lemn, muncitori de pădure și cărbuni, producători de jucării și suflători de sticlă, care trăiau din fabricarea mărgele de sticlă pentru producătorul Friedemann Greiner.[3]

Orașul care a crescut în jurul conacului de deasupra Schmalenbuche a primit dreptul de a organiza un târg în 1729. Orașul de piață Neuen Haus – numit mai târziu Neuhaus pe scurt – a atras mai mulți muncitori forestieri; în 1775 Neuhaus avea deja 53 de case, majoritatea construite ca cabane din lemn. Locuitorii foloseau toate opțiunile de gestionare a pădurii care erau obișnuite la acea vreme: Pe lângă cărbunele, arzătoarele de pottaș și producatorii de sticlă, existau și arzătoare de funingine de pin, raclete de rășină, producători de ulei de caș, dulgheri și tăietori de lemne. De proviziile lor se ocupau Carters, un hangiu, un brutar și un măcelar.

Industria sticlei promitea cele mai mari profituri, motiv pentru care Bernhardsthaler Tafelglashütte a fost fondată în 1829, după ce filiala Greiner Glücksthal a fost abandonată în 1838. Afacerea din Bernhardsthal a fost încă în funcțiune până în 1853, când locuitorii au părăsit ambele locații îndepărtate, iar clădirile au fost demolate.

În Neuhaus, producția de gresie începuse deja în 1809, iar industria porțelanului Neuhaus s-a dezvoltat de aici. Sticlării locali s-au specializat în producția de sticle de sticlă pentru esențe și parfumuri, iar sticlele decorate cu fire de sticlă colorate au fost la cerere. „Industria sticlei” care a apărut în secolul al XIX-lea s-a desfășurat în principal în mici ateliere din casele din Neuhaus. Editorii au preluat vânzarea mărfurilor în marile orașe. În 1862, în Neuhaus a fost deschis un oficiu poștal Thurn and Taxische Postgesellschaft; acesta se afla pe ruta poștală Saalfeld–Sonneberg. Primele grupări sindicale și cluburi sportive ale muncitorilor au apărut abia în jurul anului 1900, iar în 1913 clubul de gimnastică a intrat în asociația de gimnastică și sport a muncitorilor. Festivalurile anuale de gimnastică au oferit locuitorilor din Neuhausen oportunitatea de a face mișcare.[1]

Până în 1920, Neuhaus și Schmalenbuche au aparținut districtului tribunalului districtual Oberweißbach, din 1832 districtului Oberweißbach, în biroul districtual regal Schwarzburg din Königsee. La fel ca moșia abandonată Bernhardsthal, Igelshieb făcea parte din districtul Sonneberg din Ducatul Saxonia-Meiningen. La 1 aprilie 1923, Schmalenbuche, Igelshieb și Neuhaus au fuzionat pentru a forma municipalitatea Neuhaus am Rennweg-Igelshieb și au fost încorporate în districtul Sonneberg. În 1933, locul, acum numit oficial Neuhaus am Rennweg, a primit drepturi de oraș.

Din 1929, Otto Engert, membru al KPO, a fost primar al orașului până când și-a pierdut funcția în 1931 din cauza reglementărilor ministrului național-socialist de interne din Turingia Wilhelm Frick. Un nume de stradă l-a comemorat încă din anii 1970. Succesorul lui Engert a fost Willy Schreier, care a fost primar până în 1945.[4]

Pastorul protestant Paul Friederich, care aparținea Bisericii Mărturisitoare, lucra în oraș din 1932. După atacurile defăimătoare ale NSDAP, a fost transferat cu forța la Leislau de către conducerea Bisericii Creștine Germane în 1935, ulterior arestat și demis din biserica regională. Succesorul său, Hans Brunotte, a continuat activitatea BK prin conducerea de instruire creștină și slujbe bisericești în restaurantul Waldhaus. Brunotte a fost, de asemenea, persecutat și expulzat din țară de către Gestapo în 1937. După ce Waldhaus a fost închis, serviciile au avut loc într-o magazie a fabricii.

Ca parte a reînarmarii Wehrmacht-ului, între 1935 și 1937 a fost construită o fabrică de tuburi de electroni Telefunken. Compania, la acea vreme principala companie germană de apărare în domeniul războiului electronic, a folosit experiența tehnologică a suflantelor de sticlă din regiune pentru tehnologia radar emergentă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, peste 600 de femei și bărbați din Rusia, Ucraina, Polonia, Franța, Țările de Jos, Belgia și Republica Cehă au fost nevoiți să lucreze în fabrica de tuburi electronice a Telefunken GmbH, în fabrica de sticlă Müller & Co. în administrația orașului și la firma Rudolf Heinz & Co. efectuează muncă forțată.[5]