Transport Oradea Bihor 4571

Info RSCtrans: +40724724727 intre orele 8:00 si 23:00

RSCtrans efectueaza transport de persoane in peste 400 de destinatii cu autocar si microbuz  8+1 locuri. Transportul se efectueaza in cele mai bune conditii, cu masini dotate cu sisteme de confort si siguranta de ultima generatie. Deasemenea transportul de persoane are tot timpul 2 soferi profesionisti si amabili in orice moment. In pretul calatoriei este inclus: o geanta de mana si un bagaj de 40 kg.

Grupurile de persoane care calatoresc pe traseul Oradea – 4571 beneficiaza de reduceri importante, copiii intre  2 si 10 ani au 20 % reducere din pretul biletului intreg, iar la 8 calatorii efectuate  cu noi, cea dea 9 este gratuita.

Transport persoane Oradea – 4571 cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Transport persoane 4571 – Oradea cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane Oradea – 4571 cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane 4571 – Oradea cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Informatii si rezervari:
Oras: Oradea
mobil/fix:  +40724724727
email: office@aditrans.ro

Istoric, legiuitorii de stat au ales alegătorii din mai mult de jumătate din state. Această practică s-a schimbat pe parcursul secolului al XIX-lea, întrucât statele au extins dreptul la vot la segmente mai largi ale populației. Până în 1832, numai Carolina de Sud nu trecuse la alegerile populare. Începând cu anul 1880, alegătorii din fiecare stat au fost aleși pe baza alegerilor populare organizate în Ziua alegerilor. [1] Alegerea populară pentru alegători înseamnă că președintele și vicepreședintele sunt de fapt aleși prin alegeri indirecte de către cetățeni. [2] De la mijlocul secolului 19, când toți alegătorii au fost aleși în mod popular, Colegiul Electoral a ales candidatul care a primit cele mai populare voturi la nivel național, cu excepția a patru alegeri: 1876, 1888, 2000 și 2016. În 1824, erau șase state în care alegătorii au fost numiți legislativ, mai degrabă decât aleși popular, astfel încât adevăratul vot popular național este incert; alegătorii nu au reușit să selecteze un candidat câștigător, așa că problema a fost decisă de Camera Reprezentanților. [3]

Articolul II, secțiunea 1, clauza 3 din Constituție prevedea planul inițial prin care alegătorii au votat pentru președinte. În conformitate cu planul inițial, fiecare alegător a votat două voturi pentru președinte; alegătorii nu au votat pentru vicepreședinte. Cine a primit majoritatea voturilor din partea alegătorilor va deveni președinte, persoana care va primi cel de-al doilea număr de voturi va deveni vicepreședinte.

Planul inițial al Colegiului Electoral s-a bazat pe mai multe presupuneri și anticipări ale Cadrelor Constituției: [4]

În conformitate cu textul articolului II, fiecare stat guvernul era liber să aibă propriul plan de selectare a alegătorilor săi, iar Constituția nu impune în mod explicit statelor să își aleagă în mod popular alegătorii. Mai jos sunt descrise mai multe metode pentru selectarea electorilor.

Apariția partidelor politice și a campaniilor electorale coordonate la nivel național a complicat curând chestiunile la alegerile din 1796 și 1800. În 1796, candidatul Partidului Federalist John Adams a câștigat alegerile prezidențiale. Pe locul doi s-a clasat candidatul Partidului Democrat Republican, Thomas Jefferson, adversarul federalistilor, care a devenit vicepreședinte. Acest lucru a dus la președintele și vicepreședintele din diferite partide politice.

În 1800, Partidul Democrat-Republican l-a numit din nou pe Jefferson pentru președinte și l-a numit și pe Aaron Burr pentru vicepreședinte. După ce alegătorii au votat, Jefferson și Burr s-au legat reciproc cu 73 de voturi electorale fiecare. Întrucât scrutinul nu a făcut distincția între voturile pentru președinte și voturile pentru vicepreședinte, fiecare buletin de vot pentru Burr a fost calculat ca vot pentru ca acesta să devină președinte, în ciuda faptului că Jefferson a fost în mod clar prima alegere a partidului său. În lipsa unui câștigător clar după standardele constituționale, alegerile trebuiau să fie decise de Camera Reprezentanților în conformitate cu prevederile alegerilor de contingență a Constituției.

După ce au pierdut deja concursul prezidențial, reprezentanții Partidului Federalist în ședința Casei de rațe șchiopătate au profitat de ocazia de a-și jena opoziția, încercând să-l aleagă pe Burr peste Jefferson. Camera a fost blocată pentru 35 de voturi, deoarece niciun candidat nu a primit votul majorității necesare a delegațiilor statului în cameră. Jefferson a obținut victoria electorală la scrutinul 36, dar numai după ce liderul Partidului Federalist, Alexander Hamilton – care a defavorizat caracterul personal al lui Burr mai mult decât politicile lui Jefferson – și-a făcut cunoscută preferința pentru Jefferson.

Răspunzând problemelor din aceste alegeri, Congresul a propus la 9 decembrie 1803 și trei sferturi din state ratificate până la 15 iunie 1804, al Doisprezecelea amendament. Începând cu alegerile din 1804, modificarea impune alegătorilor să participe la voturi pentru președinte și vicepreședinte, înlocuind sistemul menționat la articolul II secțiunea 1, clauza 3.

Articolul II, secțiunea 1, clauza 2 din Constituția prevede:

Fiecare stat desemnează, în funcția pe care o poate conduce Legislatura, un număr de alegători, egal cu întregul număr de senatori și reprezentanți la care statul poate avea dreptul în Congres: dar niciun senator sau reprezentant sau persoană care deține un birou de încredere sau profit în Statele Unite nu poate fi numit alegător.

Alexander Hamilton a descris părerea Părinților Fondatori despre cum ar fi aleși alegătorii: