Transport Constanța Bingen am Rhein

Info Adi Trans: +40726061919 intre orele 8:00 si 23:00

Transport persoane Romania Austria. Transport persoane Romania Germania. Transport persoane Romania Olanda si Belgia. Adi Trans are 40 de puncte de imbarcare in toata Romania si dispune de o flota de 18 microbuze moderne, toate fiind dotate cu aer conditionat si scaun individual asigurand cu confort sporit calatorilor nostri. Compania noastra efectueaza transport de persoane international de la adresa la adresa in cele mai bune conditii intr-un timp cat mai scurt avand 2 soferi permanent la bordul masini care sunt tot timpul pregatiti sa va ajute sau sa va raspunda la intrebari pe durata calatoriei.

Flota noastra este compusa din microbuze fabricatie 2017 de 7 locuri, asigurand spatiu si confort suficient pentru pasageri si bagaje. Adi Trans nu efectueaza transport cu remorca sau slep ci doar transport international de persoane.

Toti pasagerii au inclus in pretul biletului 2 bagaje sau max 40 kg iar ce depaseste va fi taxat suplimentar. Rezervarile se vor face cu minim 3 zile inaintea calatoriei. Este obligatorie prezentarea la locul imbarcarii cu o jumatate de ora mai devreme fata de ora din grafic.

Grupurile de persoane care calatoresc pe traseul Constanța – Bingen am Rhein beneficiaza de reduceri importante, copiii intre  2 si 10 ani au 20 % reducere din pretul biletului intreg, iar la 8 calatorii efectuate  cu noi, cea dea 9 este gratuita.

Transport persoane Constanța – Bingen am Rhein cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Transport persoane Bingen am Rhein – Constanța cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane Constanța – Bingen am Rhein cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane Bingen am Rhein – Constanța cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Informatii si rezervari:
Oras: Constanța
mobil/fix:  +40726061919
email: contact@aditrans.ro

Panorama de Jakob Becker 1833

Zona Bingen de astăzi a fost stabilită în vremuri străvechi datorită locației sale convenabile la confluența dintre Nahe și Rin și la intrarea Rinului în Valea Îngustă. Numele locului este atestat pentru prima dată sub forma „Bingium” în opera scriitorului roman Tacitus în contextul răscoalei bataveriene și este atribuit rădăcinii indo-germanice „bhengo-m”.[1] Probabil că la fața locului era deja o așezare celtică. După cucerirea romană, trupele romane au fost staționate la fața locului și au construit un fort din lemn-pământ. Peste Nahe a fost ridicat un pod de lemn, peste care ducea Drumul Roman din Valea Rinului și ale cărui rămășițe au fost datate dendrocronologic în anul 77 d.Hr. Comunitatea creștină din Bingen este cu siguranță dovedită pentru secolul al IV-lea sau al V-lea; biserica Sf. Martin poate să fi ieșit mai târziu din biserica construită la acea vreme. S-au păstrat două pietre funerare creștine din secolele al V-lea și al VI-lea, cea a unei Mauricie și cea a unui preot pe nume Aetherius.[2]

După căderea Limesului germano-retic superior, orașul a devenit un Moșie regală francă în secolul al V-lea și a trecut în 983 prin donația veroneză de la Otto al II-lea arhiepiscopului Willigis de Mainz.[3] Sub Otto III. a venit Binger Kammerforst. Sub Willigis, piatra Drususbrücke a fost construită puțin mai sus.

Binger s-a străduit din nou și din nou pentru independență, ceea ce a dus la distrugerea în 1165 în timpul disputelor dintre arhiepiscopul de Mainz și împărat. În secolul al XIII-lea, Bingen a fost membru al Ligii Orașelor din Rhenish. Construcția Castelului Klopp la mijlocul secolului al XIII-lea poate fi văzută probabil și în acest context. O ultimă încercare a fost participarea nereușită la Războiul Țăranilor din 1525. Capitolul catedralei Mainz a achiziționat orașul în două jumătăți de la arhiepiscop în 1424 și 1438. Bingen a rămas sub administrația sa până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. La fel ca multe orașe din vale, Bingen a suferit mai multe incendii și războaie.

După capturarea malului stâng al Rinului de către trupele revoluționare franceze, regiunea a fost anexată de Franța în 1793.

Întârziată de războaiele de coaliție, anexarea a fost consolidată abia după 1797. Bingen a aparținut departamentului Donnersberg din 1798 și a fost capitala cantonului Bingen. Curtea de pace din Bingen era responsabilă de jurisdicția civilă în canton, în timp ce notarii erau responsabili de chestiunile legate de jurisdicția voluntară.[4]

Datorită acordurilor încheiate în 1815 la Congresul de la Viena și a unui tratat de stat încheiat în 1816 între Marele Ducat de Hesse, Austria și Prusia, Rheinhessen, și odată cu acesta Bingen, a devenit parte a Marelui Ducat de Hesse, care a organizat această zonă nou dobândită ca provincia Rheinhessen. După dizolvarea cantoanelor din provincie, Bingen a devenit sediul consiliului districtual al districtului nou înființat Bingen în 1835.

Tribunalul de pace din Bingen a fost dizolvat în 1879 și înlocuit cu Tribunalul districtual Bingen.[5]

În 1929, Büdesheim a devenit un district din Bingen prin încorporare; Au urmat Dietersheim, Gaulsheim și Kempten în 1939.

Pe 10 noiembrie 1938, Noua Sinagogă construită în 1905 a fost incendiată de oameni SA și susținătorii naziști. A ars până la zidurile de împrejmuire. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Bingen a fost în mod repetat ținta raidurilor aeriene ale USAAF. Poliția de triaj din districtul Bingerbrück a fost atacată în mod deosebit.[6] La 13 septembrie 1944, un membru al echipajului unui bombardier american doborât anterior a fost împușcat mort de un membru al SA pe stradă.[7] La sfârșitul războiului din 1945, trupele armatei americane s-au mutat în oraș.

La 7 iunie 1969, municipalitatea anterior independentă Bingerbrück, cu 3.655 de locuitori, a fost încorporată printr-o reformă municipală. La 1 ianuarie 1970, Bingen a fost ridicată de guvernul statului într-un oraș mare de district, la cererea ei.[8] Municipalitățile Dromersheim și Sponsheim au fost încorporate la 22 aprilie 1972.[9] Orașul are sufixul „am Rhein” de la 1 iulie 1982.[10]