Sosire: Satu Mare (Romania)
Info RSCtrans: +40724724727 intre orele 8:00 si 23:00
RSCtrans efectueaza transport de persoane in peste 400 de destinatii cu autocar si microbuz 8+1 locuri. Transportul se efectueaza in cele mai bune conditii, cu masini dotate cu sisteme de confort si siguranta de ultima generatie. Deasemenea transportul de persoane are tot timpul 2 soferi profesionisti si amabili in orice moment. In pretul calatoriei este inclus: o geanta de mana si un bagaj de 40 kg.
Grupurile de persoane care calatoresc pe traseul Berlin – Satu Mare beneficiaza de reduceri importante, copiii intre 2 si 10 ani au 20 % reducere din pretul biletului intreg, iar la 8 calatorii efectuate cu noi, cea dea 9 este gratuita.
Transport persoane Berlin – Satu Mare cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.
Transport persoane Satu Mare – Berlin cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.
Transport persoane Berlin – Satu Mare cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.
Transport persoane Satu Mare – Berlin cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.
Informatii si rezervari:
Oras: Berlin
mobil/fix: +40724724727
email: office@aditrans.ro
Destinatii populare din Romania :
Brasov
Historic Saxon city known for the baroque architecture of Council Square & the Gothic Black Church.
Sibiu
Romanian city in Transylvania, known for its Council Tower, Brukenthal Palace & Passage of Steps.
Cluj-Napoca
Unofficial capital of Transylvania with Hungarian & Saxon-era landmarks like St. Michael’s Church.
Timisoara
Romanian city, with Memorial Museum of the 1989 Revolution & Metropolitan Cathedral.
Informatii utile despre Satu Mare
Descoperirile arheologice din Țara Oașului, Ardud, Medieșu Aurit, Homoroade, Lazuri etc. evidențiază o serie de dovezi privind așezările din epoca pietrei și a bronzului; există, de asemenea, dovezi privind continuitatea locuirii acestor ținuturi de către comunitățile geto-dacice și prezența unor comunități celtice după cucerirea romană.
Mai târziu, aceste teritorii constituiau o parte a voievodatului condus de Menumorut, una dintre cetățile de apărare din secolul al X-lea fiind la Satu Mare , cucerit de Szabolcs și Tas, după cum menționează cronica lui Anonymus.
În evul mediu, pe teritoriul actualului oraș Satu Mare existau două așezări umane, Mintiu și Satu Mare, despărțite de cursul râului Somes. Primele informații scrise privind această regiune indică Satu Mare drept centrul comitatului regal cu același nume, funcționând în jurul unui castru fortificat: cetatea Satu Mare. Mintiul apare în documente la începutul secolului al XIII-lea ca o așezare de coloniști germani. În lipsa unei fortificații proprii, Mintiul nu a avut niciodată importanța strategică și militară a Sătmarului. Primul privilegiu cunoscut este acordat orașului Mintiu de către regele maghiar Andrei al II-lea, în anul 1230. Pentru Satu Mare s-a emis un privilegiu similar în anul 1264[1]. În ceea ce privesc obligațiile, orașele erau datoare să trimită cinci oameni înarmați în oastea regelui, să plătească decima în valoare de 12 denari și să asigure două mese regelui și însoțitorilor săi, dacă aceștia ar poposi vreodată în Sătmar[2]. Drepturile acordate în schimb celor două orașe erau relativ extinse, acestea fiind extrase din punct de vedere administrativ și juridic de sub autoritatea comitelui de cetate și puse direct sub autoritatea regelui sau a vistierului regal. În același timp, locuitorii aveau posibilitatea să-și aleagă judele și preotul, beneficiind și de un vad scutit de vamă pe râul Someș[2].
În 1162 Ștefan al III-lea al Ungariei a donat veniturile orașului, realizate din taxe și impozite, Mănăstirii Szentjobb din Berekys . Prima cetate medievală a orașului a fost construită în timpul domniei lui Ștefan I al Ungariei și a fost distrusă, împreună cu orașele Sătmar și Mintiu, în 1242 de către tătari, în timpul primului atac mongol . După retragerea mongolilor, cetatea și cele două orașe învecinate, au fost reconstruite din ordinul regelui Bela al IV-lea.
În 1247 Sătmarul devine reședința regelui Ștefan al V-lea al Ungariei, după ce tânărul prinț obține de la tatăl său, Béla al IV-lea, dreptul de a domni ca rege în estul regatului. Devenind unul dintre cele două reședințe regale, Sătmarul primește privilegii egale cu vechea capitală, Székesfehérvár, stăpânit de regele cel bătrân, Béla al IV-lea până în 1270. După moartea tatălui său, tânărul rege și-a mutat reședința la Székesfehérvár, Sătmarul continuând să-și mențină anumite privilegii regale .
În 1411 Sigismund de Luxemburg îi acordă despotului sârb Gheorghe Brancovici orașele Sătmar și Mintiu ca feudă în schimbul orașului Belgrad. În 1460 orașul a devenit din nou proprietate regală. După moartea lui Matia Corvin, intră în posesia fiului său, Corvin János, după care, pentru o scurtă perioadă, era stăpânit de familia Zápolya. În timpul ocupației otomane, orașul, precum și întregul teritoriu numit Partium erau conduse de Principatul Transilvaniei, deși. oficial, nu aparțineau acestuia. Periodic, a reintrat în stăpânirea regilor Habsburgi ai Ungariei. Până în anii 40 ai secolului XVI. erau proprietatea principelui Ioan Sigismund Zápolya, după care intră sub stăpânirea Habsburgilor, care, în 1543, le dăruiesc fraților Báthory: Andrei, Cristofor și Ștefan.
După 1543, când cetatea intră în posesia familiei Báthory, se fac modificări ale albiei Someșului, pentru a apăra cetatea în partea sa sudică, astfel încât fortificația rămâne așezată într-o insulă legată de principalele drumuri prin trei poduri peste Someș. La 1562 cetatea este asediată de armatele otomane conduse de pașa Ibrahim din Buda și de pașa Maleoci din Timișoara. Apoi, cetatea a fost asediată de trupele habsburgice, iar armatele transilvănene, părăsind-o, o incendiază. Din însărcinarea generalului austriac Lazarus von Schwendi începe reconstruirea cetății, conform planurilor arhitectului italian Ottavio Baldigara, după sistemul fortificațiilor italiene în formă de pentagon cu cinci bastioane.
În timpul Răscoalei lui Rákóczi, Mintiul, locuit de germani, a luptat de partea lobonților, iar Sătmarul de partea curuților. În timpul conflictelor violente, la 28 septembrie 1703, Sătmarul a fost ars și dărâmat de lobonți, în aceeași zi, curuții distrug orașul Mintiu. Cele două tabere au pus capăt războiului tot la Sătmar, la 30 aprilie 1711, când, în Palatul Vécsey, au încheiat Pacea de la Sătmar, după ce, în prealabil, armata curuților a capitulat la Moftinu Mare.
În anul următor, la 29 decembrie 1712, Sătmarul și Mintiul au fost unite din punct de vedere administrativ sub denumirea Szatmár-Németi . Actul imperial care a consfințit unirea a fost diploma emisă de Carol al VI-lea la 2 ianuarie 1721, orașului Sătmar-Mintiu conferindu-i-se, totodată, și statutul de oraș liber regal.
Datorită privilegiilor economice și comerciale primite cu începere din secolul al XIII-lea, Sătmarul a devenit un însemnat centru al breslelor meșteșugărești. Secolul al XVIII-lea marchează debutul unui intens proces de urbanizare a orașului, din această perioadă datând câteva edificii reprezentative: primăria veche, hanul, o cazarmă, biserica greco-catolică, biserica reformată etc. În anul 1823 se înființează Comisia de Sistematizare a orașului, care controlează și dirijează întreaga activitate edilitară. În 1844 se intensifică lucrările de pavare a orașului începute în 1805.
În anul școlar 1859/1860 la Liceul din Satu Mare se introduce prima catedră de limba română, cu primul profesor, parohul-protopop Petru Bran. Catedra a funcționat până în anul 1907.[3]